top of page

Ziua 0,1,2

Ziua 0

         Duminică dimineața la o temperatură de -8 grade, am organizat plecarea din Gara Gura Humorului pentru fluxul 2, cu destinația Bologna/Italia ( 13.02.2022 - 05.03.2022). Doamnele director adj. Condur Lucia-Liliana și Tudor Profira-Cristina, împreună cu d-na profesor Vultur Petronela, coordonator al proiectului ERASMUS+ EXPERIENȚE EUROPENE ÎN STAGIILE DE PRACTICĂ- ȘANSE SPORITE PE PIAȚA MUNCII, au venit să ne susțină și să ne ureze succes.

              A urmat o călătorie de 8 ore cu trenul până la București. Pentru majoritatea a fost primul contact cu aeroportul și avionul. Ne-am îndreptat  sufocați de măști spre Poliția de Frontieră. Ofițerul de serviciu a chemat în ajutor un coleg și a urmat așteptarea să ne vedem cu bine trecuți toți. Cei doi ofițeri, foarte vigilenți, au verificat cu minuțiozitate toate documentele și trebuie să recunosc, că deși am făcut dublură la întreg dosarul, am avut emoții. După ce ne-am văzut trecuți, ne-am oprit la primul tonomat să luăm apă. Timpul zbura și ne-am îndreptat în ritm alert (ca pe aeroport) spre poarta de îmbarcare, unde ne-am așezat la coadă. Verificarea biletelor, apoi autobuzul spre avion. După fotografia de grup (avem nevoie de dovezi și amintiri), ne-am împărțit în două echipe (am avut noroc cu Luca, care mai zburase cu avionul și i-a preluat pe colegii lui care au urcat cu el pe ușa din spate a avionului) și ne-am instalat cuminți la locurile noastre. Zborul a fost lin, așa cum ne-am dorit, nu a avut întârziere, iar după două ore am aterizat în aeroportul din Bologna. În general, impresiile despre primul zbor au fost plăcute, deși Adi a spus că s-ar întoarce înapoi cu bicicleta (nu poate alege, e minor încă și trebuie să fie însoțit, ori eu ador să zbor cu avionul, nu mă văd întorcându-ne acasă pe bicicletă). A urmat apoi așteptarea verificării documentelor în aeroport, atunci am observat că Rafael și Caty au urechile înfundate (s-au desfundat între timp). Am recuperat bagajele de cală (după ce unii dintre noi s-au învârtit pe lângă banda de la alt zbor) și ne-am îndreptat spre ieșirea din aeroport. Cald, iarba verde, altă climă ….

                 Organizația de primire, ne-a așteptat cu un microbuz la aeroport, care ne-a dus la locul de cazare, Camplus situat pe strada Emilia Levanti în Bologna.  Îi mulțumim Juliei pentru primire, informații și răbdarea pe care a avut-o cu noi la sosire. Am primit carduri de transport în comun valabile pe toate liniile de transport în comun din Bologna, cheile de la camere, ni s-a prezentat spălătoria de rufe, bucătăria, după care ne-am luat ne-am lăsat bagajele și ne-am dus să luăm cina la restaurantul Pinterè situat în apropierea cazării să luăm cina. După ce am mâncat pizza, am avut o ședință scurtă pentru a pregăti a doua zi, care este de fapt prima, și ne-am cufundat în lumea viselor.

20220213_180934.jpg

Ziua 1

Ne-am trezit de dimineață, am luat micul dejun, după care am făcut o scurtă ședință pentru că urma o zi plină. Primii au plecat la ora 9.10 Rafael și Luca, însoțiți de Julia, care au început activitatea după ce au asistat la o scurtă prezentare a localului „Podere San Giuliano”. A urmat plecarea lui Adi și a lui Ștefan la 9.30, care au fost însoțiți de Federico la Trattoria „La Sosta”. La ora 10.05 a sosit Katja care le-a însoțit pe Caty, Nicoleta și Merowa. Caty și Nicoleta au rămas la „Ristorante Matusel”, sutat în centrul istoric al orașului (am profitat și le-am făcut o fotografie cu voluntarul IFOM și bucătarul), apoi am condus-o pe Merowa la Hotel San Donato, aflat foarte aproape de cele două turnuri, unde aceasta a primit informații și instrucțiuni despre ținută, program și regulament. La ora 14.05, Julia a revenit la Camplus pentru a-i prelua pe Eliza și Gabi care își desfășoară practica la Trattoria „Belle Arti”, situată de asemenea ultracentral.

După prânz, am așteptat ca echipa să se reîntregească, ultimii au sosit Rafael, Luca, Ștefan și Adi. Ne-am întâlnit la ora 17.00 cu Rossana care ne-a spus cât este de important să fim punctuali, să fim atenți la starea noastră fizică și să îi semnalăm orice problemă.

Din nou ședință, fiecare a povestit cum a fost prima zi de activitate, am completat caietul de practică și apoi am pornit în căutarea restaurantului „Vella Azzura” unde urma să luăm cina în fiecare seară. Ne-a întâmpinat patronul restaurantului (aici foarte multe localuri sunt afaceri de familie), care a fost foarte bucuros că îl avem pe Luca („italiano vero”) pentru a ne traduce meniul. Putem alege în fiecare seară un fel din cele patru prezentate sau pizza, cartofii sunt supliment. Mulți am ales lasagna sau paste, dornici să degustăm mâncărurile specifice italienești.

I-am provocat pe copii, ca în fiecare zi să răspundă la o întrebare al cărei răspuns este premiat. La întrebarea „Cum mai este denumită Bologna în 3 cuvinte?” a răspuns corect Rafael, (după mai multe răspunsuri corecte dar incomplete date de ceilalți): Bologna  este numită și la Dotta (aici se află prima universitate din lumea occidentală), la Grassa (datorită numeroaselor specialități culinare precum tortellini, mortadella, ragù, tenerina, spaghetti con il tonno), la Rossa (acoperișurile și clădirile roșii).  

Întorși la cazare, din nou ședință pentru a organiza ziua următoarea și, la propunerea copiilor, care au realizat că e important să cunoască câteva cuvinte și expresii în italiană, am avut prima lecție de italiană avându-i ca profesori pe Luca și pe Eliza. Am învățat să salutăm și să numărăm până la 10, apoi am mers la culcare, pentru că ne trezim în fiecare dimineață înainte de dimineață.

Ziua 2

Ziua a început cu micul dejun. Micul dejun e la ora 7.00, respectiv 7.30, mâncăm în două ture, la barul Colonna situat în apropierea cazării. Meroua este în prima serie pentru că pleacă la 7.15, trebuie să fie în fiecare dimineață la hotel la 8.45. Am condus-o până la autobuzul care o lasă la 5 minute de mers pe jos până la hotel. La 9.05 a sosit Katja care a însoțit-o pe Kity la Trattoria „Anna Maria” pentru a începe și ea activitatea. I-am însoțit pe Ștefan și Adi la locul de practică, deoarece e un pic mai departe și am vrut să mă asigur că ei cunosc traseul de parcurs. A plouat torențial în prima parte a zilei.

După întoarcerea de la practică a tuturor, a avut loc completarea caietelor de practică și prezentarea impresiilor despre ziua de practică. Nu am mai reușit să facem nimic  altceva, pentru că timpul a trecut foarte repede și s-a apropiat ora cinei. La cină toată lumea a fost veselă, patronul restaurantului ne așteaptă politicos și mascat corespunzător, e un moment perfect de socializare.

La întoarcerea la Camplus, ne-am întâlnit cu toții, toți suntem de acord că nu se poate fără lecția de italiană de 15 minute (care a durat mai mult), la care toată lumea a participat. Am repetat formule de salut, am învățat să ne scuzăm și să numărăm până la 100. Copiii au sunat-o și pe doamna lor dirigintă să o asigure că sunt bine, sănătoși și voioși.

FB_IMG_1644741687838 - Copy.jpg
bottom of page