Duminică am putut dormi mai mult, am primit micul dejun la pachet la Camplus, așadar am luat masa abia la ora 10.00. Apoi, elevii noștri au avut timp liber, pe care fiecare și l-a petrecut cum a dorit: băieții au jucat baschet în Giardino Lunetta Gamberini, care are multe facilități sportive, iar fetele au rămas la Camplus.

După amiaza, echipați corespunzător (încălțăminte comodă, apă, mâncare pentru picnic) am luat autobuzul pentru a merge la Sanctuarul Beata Vergine di San, construcție în stil baroc situată 291 de metri înălţime pe vârful Colle della Guardia (colina La Guardia), un  deal împăturit la sud-vest de centrul istoric al orașului Bologna. Este un sanctuar important în istoria orașului, încă de la origini o destinație de pelerinaj pentru venerarea icoanei Fecioarei și Pruncului numită „di San Luca”. Din aprilie 2017, se pot urca cele 100 de trepte ale vechii scări spiralate din sanctuarul San Luca pentru a ajunge pe o mică terasă, la înălțimea de 42 de metri, de unde te poți bucura de o vedere de 180 de grade asupra orașului și colinelor din jur.

Pentru a ajunge la sanctuar s-a construit cel mai lung portic din lume, care începe de la Porta Saragozza, are o lungime de 3.796 metri și a fost construit ca să-i apere de capriciile vremii pe cei care urcau la biserică. Construirea porticului a început în anul 1674, s-a terminat în 1793. Este format din 666 de arcade și se întinde pe o distanță de câțiva kilometri, fără întrerupere. Fiecare arcadă a fost realizată din donaţii făcute fie de nobilii din oraş, fie de diferite congregaţii, simpli cetăţeni, chiar şi de servitorii familiilor înstărite. La început, drumul merge drept, având pe o parte clădiri, iar la parterul acestora se găsesc tot felul de baruri şi magazine micuţe, cele mai multe cu produse alimentare.

Am schimbat autobuzul în Piața Malpighi, am coborât la stația Meloncello, după care am urcat drumul lung și abrupt pe alocuri care începe de la Arco del Meloncello. Am preferat să parcurgem doar cei cca 2 km a piedi. Indiferent dacă plouă, ninge, arde soarele, acest drum merită străbătut, fiindcă la capătul lui vei avea bucuria de a simți că ai făcut un lucru extraordinar. Pentru tine. Pe parcursul celor aproape 4 kilometri, dus-întors, am întâlnit foarte mulți oameni, dintre care unii localnici, care ies frecvent la alergat prin porticul pe care l-am străbătut majoritatea cu pas normal. Din loc în loc, ne-am oprit să privim Bologna de sus.

Pe fiecare arcadă este notat, în partea stângă, numărul ei, prin urmare tot timpul ştii unde te afli şi cât mai ai de mers, ceea ce uneori nu poate fi încurajator. Primii au ajuns sus Rafale, Ștefan și Adi, când unii dintre noi erau abia trecuți de jumătatea drumului. Cum ne-am propus, am străbătut pe jos cel mai lung portic continuu din lume, cum se spune. Sus am găsit multă lume, era plin de tineri pe iarbă sau la mese care mâncau ce au luat de acasă.

Biserica este grandioasă, masivă, impresionantă prin dimensiunea şi simplitatea ei și a fost construită între 1723 şi 1757. După ce am vizitat biserica, am făcut fotografii, apoi ne-am așezat la masă pentru a nu fi mai prejos decât ceilalți turiști sau localnici care erau deja la picnic. Din păcate nu ne-am putut bucura în totalitate de peisajele idilice din depărtări și de priveliștea asupra orașului, întrucât ceața era deja lăsată peste oraș (la Bologna se lasă des ceață în anotimpul rece, chiar și în timpul zilei). Am putut admira biserica scăldată în lumină, pentru că am coborât în oraș la lăsarea întunericului.

La întoarcerea de la cină, mulți dintre tinerii noștri au primit puncte la întrebări legate de drumeția făcută. A fost un drum care ajută să înțelegi tot mai bine că, indiferent cât de greu este, într-un final ajungi acolo unde îți dorești. Tot ceea ce trebuie să faci este să continui pe drumul pe care ţi l-ai ales. Să nu renunţi şi să ai toată încrederea în tine. A fost o plimbare memorabilă, un „must” pe care trebuie să îl faci ca turist la Bologna